NEVERSEA îți oferă șansa să trăiești experiențe unice de festival dintr-o altă perspectivă decât cea a festivalierului Cel mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA recrutează peste o mie de voluntari.

Înscrie-te în echipa de voluntari pentru NEVERSEA!

Doritorii vor avea ocazia să opteze pentru toate departamentele din cadrul festivalului iar unul dintre avantajele voluntariatului poate să însemne chiar oportunitatea de a face parte din echipa de festival a lui G-EAZY, DJ Snake, Steve Aoki, Sean Paul sau Jessie J.

Pentru a putea intra în echipa voluntarilor trebuie să ai între 16 și 35 de ani. Perioada de recrutare începe astăzi și se încheie pe data de 2 Mai 2019, iar răspunsurile către voluntari vor fi trimise până în data de 15 Mai 2019.

Cei peste o mie de voluntari vor fi repartizați în funcție de preferințe dar și de aptitudinile și abilitățile lor. Departamentele unde voluntarii pot activa sunt: artist crew, info point, steward, logistică, user experience și acces. Voluntarii vor beneficia de un program de pregătire în care vor învăța elemente de managementul proiectelor, comunicare, customer care și self management. Cei aleși vor primi un echipament și acces la festival.

Voluntarii vor avea ocazia să cunoască oameni noi, vor învăța cum se lucrează pentru un festival, și pe lângă toate astea, experiența va fi una unică. Înscrierile de voluntari pentru festivalul NEVERSEA se fac pe neversea.com/volunteers-wave3.

Festivalul NEVERSEA va avea loc în perioada 4-7 Iulie 2019, în Constanța.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *