Unii fac lumea fericită oriunde se duc, alţii când se duc.
de Oscar WILDE
te hominem esse memento
Prin ţară curge numai miere,
iar viaţa asta minunată
noi o trăim ca pe-o plăcere
produsă de-o prostituată.
Epigramă extrasă din cartea BOA(la) la români.
Ryan Lobo a călătorit în jurul lumii, făcând fotografii care spun povestea unor vieţi neobişnuite. În această conferinţă emoţionantă, el abordează cu empatie subiecte controversate, astfel încât vedem durerea unui criminal de război liberian, puterea tăcută a femeilor-soldat trimise de Naţiunile Unite şi perseverenţa pompierilor nerespectaţi din Delhi.
Ce am reținut:
Sunt gustarea bună și sănătoasă pe care o ai de multe ori la tine. Dacă vrei ca lucrurile să rămână așa, trebuie să asculți ce am de zis.
Înainte de a fi un măr, eram o floare. Dacă nu m-ar fi polenizat albinele sau bondarii care m-au vizitat și mi-au adus polen de la alte flori, n-aș fi la tine acum.
22 Aprilie 2010, Moara, județul Suceava
Vezi tu, problema e că albinele dispar. Ele suferă pentru că nu au mai rămas mulți apicultori în Europa. Vremea imprevizibilă cauzată de schimbarea climatică are și ea urmările sale. Dar voi ne puteți da o mână de ajutor.
Puteți reduce poluarea cauzată de mașini și fabrici, pentru ca albinele să poată simți din nou mirosul florilor. Puteți cumpăra alimente ecologice de la agricultorii locali: acestea au fost cultivate cu respect față de natură și nu au parcurs distanțe mari să ajungă la voi. Puteți opri construcțiile atâtor drumuri și case, amintindu-vă să împărțiți spațiul verde cu plantele și animalele.
Vă rog să faceți ceva pentru a salva albinele, pentru ca ale să mă poată salva pe mine… iar eu vă pot salva pe voi. Sau ai uitat că cine mănâncă în fiecare zi un măr nu trebuie să meargă la doctor?
Contăm unii pe alții.
Seth Godin susţine că Internetul a pus capăt marketingului de masă şi a readus în atenţie o formă de organizare socială din trecutul îndepărtat: triburile. Bazându-se pe valori şi idei puse la comun, triburile oferă oamenilor obişnuiţi puterea de a conduce şi de a face schimbări mari.
Când o uşă a fericirii se închide, o alta se deschide; dar, deseori, ne uităm atât de mult la uşa închisă încât nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi.
Majoritatea oamenilor nu au destui bani pentru lucrurile care contează în viață tocmai pentru că îi risipesc pe lucruri care nu contează. Ceea ce oamenii consideră o “necesitate” în viață este, de fapt, “un lux”.
Fragment extras din cartea Oamenii sunt idioți, iar eu pot demonstra asta de Larry WINGET.
Caut încă acea femeie nu foarte frumoasă, dar cu acel ceva special.
Cu personalitate puternică, dar să o accepte şi pe a mea. Care să nu aibă prieteni cu sutele pe Hi5.com, ci mai degrabă câţiva prieteni adevăraţi. Care să aibă maturitatea unei femei, dar cheful de viaţă al unei fetiţe îndrăgostite. Să aibă inteligenţa de a mă învăţa să o iubesc, dar fără teme acasă şi fără lucrări neanunţate. Care să mă facă să o visez deşi deja doarme în pat cu mine.
Ştiu, probabil că visez, dar poate că într-o zi mă voi trezi cu ea alături…
19 Iunie 2007
Pe vremea goanei după diamante din Africa de Sud, un fermier a auzit ca puteai deveni putred de bogat dacă reușeai să găsești diamante, așa că, în scurt timp, și-a vândut ferma și a plecat în căutarea lor. După ani de căutări zadarnice, a fost cuprins de dezamăgire și de disperare. Aflat în culmea disperării, se aruncase de pe un pod și se înnecase.
Cam tot pe atunci, s-a intamplat ca persoana căreia îi vânduse ferma, plimbându-se pe lângă albia secată a unui râu, să găsească o piatră neobișnuită ca formă și mărime. A luat piatra și a dus-o la un specialist, ca să afle astfel că era vorba de un diamant foarte valoros. Nu la mult timp după aceea, s-a descoperit că ferma era plină de pietre asemănătoare, iar până la urmă s-a dovedit una dintre cele mai bogate mine de diamante din lume.
Încrede-te în tine însuți
de Richard DENNY
De câte ori nu te-ai uitat la un creion? Ai văzut în el mai mult decât un simplu creion? Probabil că nu şi e păcat. Am putea avea de învăţat. Asta dacă am încerca să privim altfel lucrurile.
Povestea creionului de Paulo COELHO reprezintă pentru mine un bun exemplu în acest sens.
Copilul îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întrebă:
- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:
- E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindcă nu văzuse nimic special la el.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!
- Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile. Există cinci calităţi la creion, pe care dacă reuşim să le menţinem, vom fi totdeauna un om care trăieşte în bună pace cu lumea.
Prima calitate: poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe această Mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.
A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii să suporţi unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun.
A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce era greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neapărat ceva rău, ceea ce este neapărat este faptul că ne menţinem pe drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, îngrijeşte-te de ce se întâmplă înăuntrul tău.
Şi, în sfârşit, a cincea calitate a creionului: lasă totdeauna o urmă. Tot aşa, să ştii că tot ce faci în viaţă va lăsa urme, astfel că trebuie să încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta.